Pachetul directivelor europene în materia achiziţiilor publice urmăreşte, printre altele, încurajarea competiţiei loiale şi asigurarea unui raport echilibrat între calitate şi preţ, prin introducerea unor criterii noi de atribuire care pun mai mult accent pe aspectele legate de mediu, de inovaţii si pe aspectele sociale.

Astfel, la data adoptării, Parlamentul European a postat în site-ul său un comunicat privind principalele modificări şi beneficii ce rezultă din pachetul legislativ care reglementează achiziţiile publice.

De amintit este faptul că un plus de valoare este adus de reţinerea unui singur criteriu de atribuire, respectiv “criteriul oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” în procedura de atribuire a contractului. Autorităţile publice vor putea accentua astfel calitatea, consideraţiile referitoare la mediu, aspectele sociale sau inovaţia, ţinând în continuare cont de preţ şi de costurile de implementare a achiziţiei.

„Noul criteriu va aduce finalul dictaturii celui mai mic preţ, aducând în prim-plan calitatea” a susţinut europarlamentarul belgian Marc Tarabella (S&D), raportor pentru directivele privind achiziţiile publice şi achiziţiile efectuate de companiile de utilităţi, transport şi poştă,  atrăgând astfel atenţia asupra faptului că nu se va mai pune accent pe criteriul “preţul cel mai scăzut” în achiziţii (care, timp de 8 ani, a avut prioritate în atribuirea contractelor) ci, dimpotrivă, trebuie urmărită obţinerea unui cât mai bun raport între calitate şi preţ.

Dincolo de afirmaţiile europarlamentarului belgian, la o prima lectură a directivelor s-ar înţelege că s-a introdus un criteriu cu totul nou faţă de cele existente în prevederile europene anterioare, iar statele membre ar fi obligate să atribuie contractele doar pe baza “ofertei cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Au existat astfel unele opinii potrivit cărora noile reglementări nu mai permit evaluarea bazată doar pe preţ.

Totodată, noua legislaţie europeană elimină dispoziţia privind „preţul cel mai scăzut” cuprinsă în vechea directivă europeană, menţinând doar sintagma “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Cu toate acestea, în considerentele din noua directivă se specifică, cu referire la domeniul sectorial faptul că: “Ar trebui […] precizat că autorităţile contractante pot stabili cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic şi cel mai scăzut cost folosind o abordare bazată pe calcularea costurilor pe ciclu de viaţă, cu excepţia cazului în care aceasta este evaluată doar pe baza preţului.”

Prin urmare, şi în accepţiunea noii reglementări, evaluările viitoare se pot sprijini fie doar pe preţ, fie doar pe raportul cost-calitate.

Înţelegem, aşadar că, în selectarea celei mai bune oferte trebuie să se ţină cont de toate elementele ce o caracterizează, atât de partea financiară – preţul, cât şi de partea tehnică. Diferenţa este dată de faptul că, în noua directivă, legiuitorul atrage atenţia asupra necesităţii de a se face o diferenţă între conceptul de alegere “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” şi criteriul de atribuire cu acelaşi nume din Directivele 2004/17/CE si 2004/18/CE. Însă, pentru a acoperi acest concept şi a evita eventualele confuzii, ar fi de dorit să se utilizeze o terminologie diferită respectiv “cel mai bun raport calitate-preţ”. Acesta ar trebui interpretat în acord cu jurisprudenţa cu privire la directivele menţionate, cu excepţia cazurilor în care există o solutie evidentă şi diferită în prezenta directivă.

O reglementare care a generat interpretări în sfera achiziţiilor publice este considerentul (90) din cadrul directivei europene, potrivit căruia: “În scopul de a încuraja o mai bună orientare către calitate a achiziţiilor publice, ar trebui să li se permită statelor membre sa interzică sau să restricţioneze utilizarea doar a preţului sau doar a costului pentru evaluarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic, în cazul în care acestea consideră necesar acest lucru”.

Acest drept consfinţit de reglementarea de mai sus permite statelor membre “să interzică utilizarea doar a preţului” în evaluarea ofertelor, cu toate că Directiva condiţionează aplicarea: “în cazul în care acestea consideră necesar acest lucru”.

Astfel, dreptul statelor membre de a interzice utilizarea doar a preţului ar putea conduce, prin transpunerea în legislaţia naţională, la impunerea unui singur criteriu de atribuire, respectiv “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”. Acest fapt ar putea crea probleme în achiziţionarea unor produse de tip consumabile ori a unor servicii cu caracter repetitiv.

Apreciem că ar fi utilă reglementarea unor domenii clare în care se va utiliza numai criteriul de atribuire bazat pe analiza raport-calitate.

Una dintre consecinţele fireşti ale interzicerii criteriului preţul cel mai scăzut ar putea fi crearea unui formalism excesiv, contrar obiectivelor noilor directive, un exemplu în sensul celor afirmate putând fi inventarea unor factori tehnici în cadrul procedurilor de asigurare parc auto. Or, textul noilor directive pledează tocmai în favoarea promovării calităţii şi inovării în materia achiziţiilor publice şi a reducerii birocraţiei inutile.

Totodată, o utilizare necorespunzătoare a criteriului raport – calitate ar spori numărul de contestaţii privind încălcarea principiului proportionalităţii, din cauza nejustificării factorilor, neadecvării lor la obiectul contractului.

Totuşi, dată fiind uşoara înţelegere a noului pachet legislativ european, ne aşteptăm la o simplificare şi flexibilizare a procedurilor de atribuire, unul dintre obiectivele noilor directive ce urmează a fi transpuse în legislaţia naţională fiind chiar emiterea unor reguli ce vor permite achiziţii publice mai lesne de administrat şi cu obţinerea unor rezultate cât mai bune.

Av. Mariana Sandu