Înlocuirea întregii echipe a subcontractantului/ terţului, pentru un expert neconform, sau doar a expertului ?

Publicat în revista nr. 107 – August 2016

Ecaterina Milica Dobrotă, vicepreşedinte AEXA

Pentru a-şi demonstra potenţialul financiar şi economic, precum şi cel tehnic şi/sau profesional, în scopul de a fi admisă să participe la o procedură, o societate are dreptul să menţioneze capacităţile organismelor sau ale întreprinderilor de care este direct sau indirect legată, indiferent de natura juridică a acestor relaţii.MilicaDobrotaCorelativ acestui drept al ofertantului, autoritatea contractantă are obligaţia luării în considerare atât a susţinerii din partea terţilor, în ceea ce priveşte criteriile referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau a criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, cât şi a capacităţii tehnice şi profesionale a subcontractanţilor propuşi pentru partea lor de implicare.
Aşadar, ofertantul (participant în nume propriu ori în asociere cu unul sau mai mulţi operatori) are şanse de a deveni câştigător dacă face dovada îndeplinirii cerinţelor cu propriile resurse ori apelând la terţe persoane fizice sau juridice (fie că acestea sunt subcontractanţi, terţi susţinători ori prestatori de servicii), capacităţile lor fiind integrate în cele ale ofertantului, înainte de atribuirea contractului….

Pentru a viziualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.