O pledoarie în favoarea sistemului de achiziţii dinamic

Publicat în revista nr. 112 – Ianuarie 2017

Conf. dr. Petrică Mihail MARCOCI

În ultima perioadă, a devenit o pandemie cel puţin la nivel naţional lamentarea permanentă legată de imposibilitatea utilizării eficiente a unor instituţii, îngreunarea procedurilor de achiziţie publică, generalizarea dreptului de a contesta orice în materia derulării procedurilor de achiziţie public. În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa.
Legislaţia actuală, la fel ca şi anterioară, prevede instituţii de maximă eficienţă şi supleţe. Că avem de a face cu o reticenţă în aplicarea acestora, este deja altceva.
O astfel de instituţie este sistemul de achiziţii dinamic. Este definit ca fiind “procesul de achiziţie organizat în integralitate prin mijloace electronice şi deschis, pe întreaga sa perioadă de valabilitate, oricărui operator economic care îndeplineşte criteriile de calificare şi selecţie, pentru achiziţii de uz curent, ale căror caracteristici general disponibile pe piaţă satisfac necesităţile autorităţii contractante.”…

Pentru a viziualiza articolul, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.