Achiziţiile publice constituie procesul prin care autorităţile publice de la toate nivelurile achiziţionează bunuri şi servicii sau contractează lucrări. În momentul de faţă se estimează că aceste contracte reprezintă 16% din produsul intern brut (PIB) al Uniunii Europene, având o pondere considerabilă pe piaţa unică europeană.
Ţinând cont de cele de mai sus, se poate spune că, aplicarea corectă şi eficientă a regulilor aferente achiziţiilor publice a fost dintotdeauna o provocare constantă pe tot teritoriul Uniunii Europene. Riscurile financiare implicate şi strânsa legătură între sectorul public şi cel privat transformând achiziţiile publice într-un domeniu susceptibil la practici comerciale neloiale, precum conflictul de interese, favoritismul şi corupţia.
De aceea, în contextul angajamentelor asumate de România în cadrul capitolului 1 ,,Libera circulaţie a mărfurilor’’ şi al recomandărilor Comisiei Europene, toţi factorii politici din ţara noastră, într-un acord unanim, au luat decizia înfiinţării, în anul 2006 a CONSILIULUI NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR (C.N.S.C.) – organism independent cu activitate administrativ – jurisdicţională. Actualmente, Consiliul este şi un pilon important al platformei de cooperare a autorităţilor independente şi a institutţiilor anticorupţie, astfel cum este prevăzut în cadrul Strategiei Naţionale Anticorupţie (S.N.A.) 2012 – 2015.
Din această perspectivă se poate afirma că scopul Consiliului se suprapune actului normativ prin care a luat fiinţă (OUG nr. 34/2006), în sensul promovării concurenţei şi garantării tratamentului egal şi nediscriminatoriu între operatorii economici, respectiv asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică.
Potrivit menţiunilor din ,,CARTEA VERDE privind modernizarea politicii UE în domeniul achiziţiilor publice – către o piaţă europeană a achiziţiilor publice mai performantă’’ – 2011, mecanismele eficiente de prevenire a practicilor comerciale neloiale în domeniul achiziţiilor publice sunt necesare atât pentru a asigura o concurenţă echitabilă, pe baze egale şi a garanta utilizarea eficientă a banilor contribuabililor, cât şi pentru a aduce o contribuţie considerabilă la succesul luptei generale împotriva infracţionalităţii economice.
De altfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, organism jurisdicţional care interpretează legislaţia europeană pentru a se asigura că aceasta se aplică în acelaşi fel în toate ţările U.E., consideră atribuirea ilegală a contractelor drept cea mai gravă încălcare a dreptului comunitar în domeniul achiziţiilor publice din partea unei autorităţi sau a unei entităţi contractante.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile Directivei 2007/66/CE, fiecare stat membru este obligat să adopte cât mai rapid măsuri în scopul remedierii presupusei încălcări sau prevenirii prejudicierii în continuare a intereselor respective, inclusiv măsuri de suspendare sau care să asigure suspendarea procedurii de atribuire a unui contract de achiziţii publice sau a aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă.
Abordarea curentă a U.E. vizează întărirea eficacităţii căilor de atac la nivel naţional în sensul că cei în cauză trebuie să folosească mai mult posibilităţile de atac prin intermediul procedurii provizorii înainte de încheierea unui contract. În opinia acesteia, mecanismul de remediere ar trebui să fie reorientat spre cazurile grave de nerespectare a dreptului comunitar în materia achiziţiilor publice.
Cu alte cuvinte, la nivel unional, în momentul de faţă se constată o promovare a instituţiilor de remedii în cadrul sistemului de achiziţii publice, cu rol de prevenire a efectelor negative ireversibile generate de decizia de atribuire (a contractului de achiziiţie publică) contestată. În acest sens, trebuie remarcat faptul că din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 14 dintre acestea au o instituţie de remedii similară Consiliului, astfel cum este menţionat în raportul anual de revizuire a implementării achiziţiilor publice (versiunea de lucru), emis de către Comisia Europeană, aferent anului 2012. Potrivit aceluiaşi document, statele membre ale Uniunii Europene în cadrul cărora funcţionează instituţii similare C.N.S.C. sunt următoarele: Austria, Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Germania, Letonia, Malta, Polonia, România, Spania, Solvenia, Slovacia, Ungaria).
De aceea, Consiliul a dat prioritate exercitării vocaţiei sale de instituţie de remedii, concentrându-se atât pe soluţionarea celeră a contestaţiilor formulate de către operatorii economici, cu respectarea principiilor consacrate de legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, cât şi pe asigurarea unei calităţi a deciziilor emise (conform raportului de activitate aferent anului 2012, numărul deciziilor casate de Curţile de Apel competente reprezintă 1,23% din totalul deciziilor emise). Faţă de acest aspect, conform raportului anual de revizuire a implementării achiziţiilor publice (versiunea de lucru), emis de către Comisia Europeană, aferent anului 2012, procentul obţinut de Consiliu este unul ,,foarte scăzut’’, ceea ce denotă o calitate excepţională a deciziilor emise; în acelaşi timp, tot potrivit aceluiaşi document, Polonia a obţinut un procent de 14/%, adică de aproximativ 11 ori mai mare.
În acest sens, Consiliul şi-a asumat pe deplin importanţa rolului jucat în cadrul sistemului de achiziţii publice din România, eforturile sale continuând atât în anul 2012, cât şi 2013, cu intensificarea acţiunilor de identificare şi abordare eficientă a cauzelor care pot genera disfuncţionalităţi, astfel cum sunt acestea precizate în cadrul raportului final de evaluare a sistemului de achiziţii publice din România aferent anului 2011, elaborat de către Deloitte, la solicitarea Comisiei Europene/Directoratul General pentru Politică Regională.
Astfel, Consiliul a acordat o atenţie deosebită implementării unor recomandări din cadrul documentului anterior menţionat, cum ar fi: tratarea problemei volumului mare de contestaţii existent în ciuda măsurilor legislative adoptate, a problemei conflictului de interese în procesul de achiziţii publice din România, precum şi neconcordanţa/practicile inconsistente în cadrul procesului de achiziţii publice din România’’.
Soluţiile promovate de Consiliul au fost diverse, dintre acestea fiind amintite următoarele: publicarea, în cadrul raportului de activitate aferent anului 2012, a unor speţe considerate a fi relevante, transmiterea deciziilor aferente contestaţiilor care conţin informaţii cu privire la potenţiale conflicte de interese către Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) sau participarea consilierilor de soluţionare a contestaţiilor atât la evenimentele derulate sub egida diferitelor instituţii cu rol cheie în domeniul achiziţiilor publice, cât şi în cadrul grupurilor comune de lucru, prezentând sau propunând recomandări specifice şi acţiuni pertinente, ori de câte ori s-a solicitat acest lucru.
În ceea ce priveşte resursele umane, Consiliul prezintă o caracteristică unică în cadrul instituţiilor de remedii, care constă în faptul că alcătuirea completelor acoperă un spectru multidisciplinar din punct de vedere al expertizei, deoarece acestea sunt formate dintr-un jurist, inginer şi economist. Cei aproximativ 7 (şapte) ani de experienţă în domeniu au demonstrat că acest aspect este unul important care asigură Consiliului premisa soluţionării contestaţiilor deduse judecăţii într-un termen general de 20 de zile, în timp ce în majoritatea celorlalte state cu instituţii similare, acest termen variază între o lună şi 3 luni. De altfel, celeritatea cu care Consiliul soluţionează contestaţiile a fost recunoscută şi în cadrul reuniunilor de lucru în scopul alinerii practicilor şi interpetărilor aferente, organizate periodic, pe tot parcursul anului 2013, între membri completelor de soluţionare a contestaţiilor şi judecători din cadrul Curţilor de Apel.
Ca şi până în prezent, achiziţiile publice vor juca un rol important în dezvoltarea Uniunii Europene, astfel cum este menţionat în cadrul Strategiei Europa 2020; mai exact, politica de achiziţii publice trebuie să asigure utilizarea cât mai eficientă a fondurilor publice, iar pieţele de achiziţii trebuie menţinute deschise în întreaga U.E. De aceea, în ,,CARTEA VERDE privind modernizarea politicii UE în domeniul achiziţiilor publice – către o piaţă europeană a achiziţiilor publice mai performantă’’ se precizează că este mai necesară ca niciodată o analiză privind necesitatea integrării anumitor garanţii specifice, inclusiv cu privire la instituţiile de remedii, în legislaţia UE privind achiziţiile publice. În acelaşi spirit urmând ca în procesul de transpunere a a noului pachet legislativ de modernizare a normelor privind achiziţiile publice, de la nivel unional la nivel naţional, să se ia în considerare inclusiv prevederile Directivei 2007/66/CE de modificare a Directivelor 89/665/CEE şi Directivei 92/13/CEE ale Consiliului, în ceea ce priveşte ameliorarea eficacităţii căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice.
Silviu Cristian Popa
Membru Colegiu CNSC
