Arhiva

 

 

Newsletter

Daca doriti sa primiti newsletterul nostru lunar introduceti adresa dvs de email mai jos.

Arhiva | Dezabonare

 

 

Licitatii Juridice

PROCEDURILE DE ATRIBUIRE A CONTRACTELOR DE ACHIZIŢII PUBLICE PE ROLUL INSTANŢELOR DE JUDECATĂ- STUDII DE CAZ-


Am sesizat într-un articol anterior că una dintre deficiențele sistemului căilor de atac în procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică o reprezintă limitarea competenței Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) la soluționarea contestațiilor formulate înainte de încheierea contractelor de achiziție publică (art. 266 alin. (1) din OUG nr. 34/2006).
Astfel, ulterior semnării contractului, act prin care se finalizează procedura de atribuire, CNSC nu mai poate dispune măsuri de remediere a acelor autorității contractante. În funcție de momentul la care intervine încheierea contractului, contestația este inadmisibilă (dacă a fost depusă ulterior semnării) sau rămasă fără obiect (când semnarea contractului a intervenit în cursul soluționării contestației). În momentul în care constată încheierea contractului de achiziție publică, indiferent dacă aceasta a avut loc în mod legal sau nelegal, Consiliul nu mai are decât posibilitatea să pronunțe fie inadmisibilitatea contestației, fie rămânerea fără obiect a acesteia. În niciun caz, Consiliul nu este competent să pronunțe o eventuală măsură de anulare a contractului încheiat cu nerespectarea termenului...

 

 

(pentru a comanda revista contactati-ne)