Publicat în
revista nr. 179 – Decembrie 2025
Reporter: Bună ziua, domnule avocat Toma. Vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră. Litigiul pe care îl gestionaţi, deşi este o acţiune având ca obiect recuperarea unei creanţe, a stârnit interes prin prisma părţilor implicate – o regie autonomă (un aeroport internaţional) şi un operator privat. De ce este relevant un litigiu decurgând dintr-un contract de închiriere pentru cititorii noştri, specialişti în achiziţii publice?
Claudiu-Mihai TOMA: Bună ziua şi mulţumesc pentru oportunitate. Deşi, tehnic, litigiul nu vizează aplicarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, esenţa sa este profund legată de dreptul public. Contractul de locaţiune dintre aeroport (Locator) şi operatorul privat (Locatar) nu a fost încheiat pe piaţa liberă, ci a rezultat dintr-o procedură publică de atribuire – o licitaţie.
Această procedură este impusă de Codul Administrativ (OUG 57/2019) pentru închirierea şi administrarea bunurilor aflate în proprietatea publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale (în speţă, judeţul, bunuri administrate de aeroportul regie autonomă). Astfel, deşi regia autonomă nu este autoritate contractantă care achiziţionează bunuri/ servicii (cazul tipic al Legii nr. 98/2016), ea este o entitate publică ce acţionează sub imperiul principiilor de transparenţă, concurenţă şi egalitate, principii fundamentale care guvernează şi achiziţiile publice. Aici se întâlnesc dreptul public şi dreptul privat, iar modul în care autoritatea contractantă (în sens larg) îşi exercită drepturile şi obligaţiile contractuale afectează întregul mediu de afaceri care interacţionează cu infrastructura de stat.
Reporter: Puteţi clarifica această distincţie? De ce contractul de închiriere în care autoritatea contractantă este Locatorul (cel care dă în chirie) nu este supus Legii nr. 98/2016?
Claudiu-Mihai TOMA: Diferenţa este crucială. Legea nr. 98/2016 se aplică atunci când autoritatea contractantă doreşte să achiziţioneze – adică să cheltuiască fonduri publice pentru a obţine lucrări, servicii sau produse (de exemplu, am fi în cazul unei achiziţii publice dacă aeroportul ar angaja o societate să construiască un nou terminal sau ar închiria un spaţiu de birouri ca locatar).
În speţa noastră, aeroportul acţionează ca Locator, închi-riază spaţii şi obţine venituri (chirie), administrând bunuri din patrimoniul public/ privat al judeţului. Acest act este reglementat de normele de drept administrativ (Codul Administrativ) care impun ca transmiterea folosinţei să se facă prin licitaţie publică, tocmai pentru a asigura transparenţa şi eficienţa economică în utilizarea bunurilor publice.
Contractul rezultat este un contract de locaţiune guvernat de Codul Civil, dar procedura sa de naştere este una de drept public. Dovadă stau inclusiv referinţele din contracte la „actul de adjudecare a licitaţiei” şi existenţa unei „Documentaţii de atribuire “, precum şi implicarea formală a „Biroului Achiziţii Publice” al aeroportului în avizarea şi semnarea contractului. Aceşti termeni şi structuri sunt preluate direct din limbajul achiziţiilor publice, iar mecanismul de atribuire a contractului este similar celui utilizat în achiziţiile publice.
Reporter: Ce ar trebui să reţină practicienii din achiziţii de aici, în contextul în care entitatea lor publică deţine spaţii pe care le închiriază?
Claudiu-Mihai TOMA: Ar trebui să reţină că, chiar dacă procedura nu se derulează în SEAP (SICAP) conform Legii nr. 98/2016, principiile de fond rămân aceleaşi: transparenţă, nediscriminare şi concurenţă. Documentaţiile de atribuire pentru închiriere trebuie să fie la fel de clare, obiective şi echitabile ca cele pentru achiziţii, iar orice litigiu ulterior va fi analizat prin prisma echilibrului dintre interesul public (al aeroportului, Locator) şi interesele private (ale Locatarului)…
Pentru a vizualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!
