Cum apreciaţi, la nivel de practică, noul cadru de reglementare în domeniul achiziţiilor publice şi care credeţi că sunt modificările care pot pune probleme majore în activitatea autorităţilor contractante?

Publicat în revista nr. 116 – Mai 2017

Cons. jur. Cristina Bacaintan
Expert achizitii publice

Cum apreciaţi, la nivel de practică, noul cadru de reglementare în domeniul achiziţiilor publice şi care credeţi că sunt modificările care pot pune probleme majore în activitatea autorităţilor contractante?
În primul rând, trebuie să precizez că voi face referire la prevederile achizițiilor sectoriale, respectiv, Legea nr. 99/2016, deși unele prevederi se regăsesc în același format și în Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
La nivel de practică, dacă se poate folosi această expresie după aproximativ un an de zile de la adoptarea noului pachet legislativ în domeniul achiziţiilor publice, consider că noile legi au flexibilizat într-o oarecare măsură sistemul de achiziţii publice dar au ridicat, totodată şi o serie de probleme în activitatea autorităţilor/entităților contractante.
Cu toate acestea, deşi noile reglementări au survenit ca urmare a transpunerii în legislația națională a Directivelor Europene în materie ( Directiva 2014/24/EU1 și Directiva 2014/25/EU2 ), a căror prevederi erau cunoscute și invocate în unele cazuri de către operatorii economici/autoritățile contractante, perioada de început privind activitatea achizițiilor publice a fost una dificilă, cu unele sincope practice, necesitând o acomodare a practicienilor din domeniul achizițiilor sectoriale/publice (entități contractante, ANAP, operatori economici, CNSC) cu noile prevederi legislative naționale…

Pentru a viziualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.