Bugetarea pe programe – element al contabilităţii de gestiune

Cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe categorii de cheltuieli, grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare. Clasificaţia bugetară adoptată de fiecare ţară poate fi diferită, în funcţie de criteriile de analiză adoptate şi de gradul de detaliere al planificării bugetare.

Cu cât specializarea bugetară este mai detaliată şi virările de credite sunt condiţionate de autorizări prealabile ale unei autorităţi bugetare, cu atât organizarea finanţelor publice este mai rigidă şi gestiunea este orientată spre resurse. Reciproc, cu cât creditele sunt mai globalizate, iar intervenţiile unei autorităţi bugetare pe parcursul execuţiei sunt mai reduse, cu atât organizarea finanţelor publice este mai flexibilă şi gestiunea este orientată spre obiective.[1]

Autorizarea bugetară impune încadrarea cheltuielii în credite, iar specializarea autorizării bugetare impune concordanţa dintre destinaţia şi natura cheltuielii ce urmează a fi efectuată cu cea a creditului din care se suportă cheltuiala. Pentru ca o cheltuială să poată fi efectuată trebuie să existe credite bugetare la subdiviziuna clasificaţiei bugetare de la care urmează a se face plata.

Dacă nu mai există credite bugetare, dar există posibilitatea suplimentării creditelor bugetare prin virări de credite la această subdiviziune a clasificaţiei bugetare, cheltuiala poate fi autorizată numai după majorarea creditelor bugetare. De asemenea, o cheltuială nu poate fi efectuată decât dacă există autorizare legală. Prin urmare, nu trebuie făcute confuzii între autorizarea legală şi specializarea autorizării bugetare. Clasificaţia bugetară nu constituie temei legal pentru efectuarea unei cheltuieli cu o anumită destinaţie.

Anualitatea bugetară şi necesitatea de a conferii bugetului caracterul unui plan de perspectivă au impus diferenţierea autorizării bugetare în credite bugetare anuale şi credite de angajament, multianuale. În esenţă, creditul bugetar reprezintă o autorizare de plăţi, iar creditul de angajament reprezintă o autorizare de angajamente care, în parte, poate genera plăţi şi în exerciţiile viitoare.

ec. Iulian ŞTEFAN

Pentru a viziualiza articolul în integralitatea sa, vă rugăm să vă ABONAȚI!


 

[1] Manualul de control financiar preventiv. Ministerul Finanțelor Publice : Direcția generală de control financiar preventiv. [București], [f. e.], [2005], p. 6

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.