Există sau nu sancţiune pentru necomunicarea plângerii către toate părţile interesate?

Publicat în revista nr. 132 – Septembrie 2018

Sandra-Ioana ANCA
avocat colaborator senior Schoenherr şi Asociaţii

Deşi noua legislaţie a achiziţiilor publice (pachetul legislativ adoptat în cursul anului 2016) a suferit deja o serie de modificări importante, aceasta încă conţine lacune sau anomalii care îi deturnează efectele preconizate/ dorite de legiuitor şi generează o practică neunitară la nivelul instanţelor de judecată. Una dintre aceste anomalii, care poate avea drept consecinţe principale lipsirea de conţinut a principiului dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi a principiului celerităţii litigiilor privind achiziţiile publice este lipsa prevederii unei sancţiuni pentru necomunicarea plângerii şi a înscrisurilor doveditoare către celelalte părţi implicate în proces.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor („Legea nr. 101/2016”), „Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/ sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate”.
La art. 31 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 se prevede obligaţia petentului de comunicare a plângerii şi înscrisurilor doveditoare părţilor implicate în procedura de contestare desfăşurată în faţa CNSC: „Partea care formulează plângere este obligată să comunice, în termenul prevăzut la art. 29 (n. mea – 10 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei CNSC, respectiv de la data luării la cunoştinţă), o copie de pe aceasta, precum şi de pe înscrisurile doveditoare şi celeilalte/ celorlalte părţi implicate în procedura de contestare în faţa Consiliului, depunând dovada de comunicare în faţa instanţei până la primul termen de judecată”….

Pentru a viziualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.