R.A.P. în dialog cu Ana Sebov, Senior Manager, Servicii de Investigaţii şi Antifraudă, PwC România

Reporter: Cum vedeţi stabilitatea, transparenţa, corectitudinea, dar mai ales eficienţa pentru finanţări începând cu anul 2016, a noului sistem al achiziţii publice românesc proiectat prin cele patru acte normative şi care în opinia legiuitorului vor fi reunite prin noua lege a achi-ziţiilor publice?

Ana Sebov: Proiectul de lege care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016 aduce o serie de modificări menite să promoveze o eficienţă crescută şi să asigure transparenţa şi integritatea procesului Coperta 97-1de achiziţii publice.
Una dintre principalele modificări, spre exemplu, se referă la trecerea la un sistem centralizat de achiziţii publice. În proiectul de lege se specifică faptul că în cazul în care autoritatea contractantă are în structura sa unităţi operaţionale separate, valoarea estimată a achiziţiei se calculează luând în considerare valoarea estimată totală pentru toate unităţile operaţionale luate separat. Această prevedere este în acord cu legislaţia europeană în vigoare, achiziţiile publice fiind reglementate în cadrul Directivei 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abro-gare a Directivei 2004/18/CE. Această modificare în legislaţie este menită să conducă la o eficientizare a achiziţiilor publice şi o îmbunătăţire a transparenţei modului în care sunt cheltuiţi banii publici.
Prin introducerea documentului unic de achiziţie european (DUAE), se va contribui la diminuarea efortului administrativ aferent depunerii şi evaluării ofertelor. Acest mecanism va încuraja comunicarea prin mijloace electronice, în contextul în care începând cu anul 2018 România are obligaţia de a utiliza exclusiv mijloacele electronice pentru promovarea şi efectuarea achiziţiilor publice.
Cu toate acestea, istoria O.U.G. nr. 34/2006 pare că se va repe-ta în ceea ce priveşte ciclul suplimentar de schimbări ce vor fi aduse prin acte normative modificatoare, având în vedere că unele mecanisme ce nu au funcţionat în trecut au fost preluate totuşi la nivelul proiectelor de acte normative în discuţie.
În acest sens, ne referim la modalitatea de contestare în cadrul procedurilor de achiziţie publică, respectiv, posibilitatea persoanelor interesate să se adreseze atât Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), cât şi instanţelor de ju-decată. Existenţa a două foruri alternative de soluţionare a contestaţiilor poate conduce la întârzieri şi confuzii suplimentare (e.g.: depunerea de contestaţii şi la C.N.S.C. şi la instanţa de judecată în cadrul aceleiaşi proceduri, împrejurare ce va ridica întrebarea cine va soluţiona în final contestaţia, unde se va face conexarea dosarelor, la instanţă sau la C.N.S.C.?).
Un element realmente de noutate este sistemul criteriilor de atribuire, ce este reformat cu scopul de a se potrivi întocmai diverselor proiecte şi structuri de contracte. Astfel, trebuie menţionat criteriul de atribuire costul cel mai scăzut. Proiectul de lege nu specifică în mod concret cum va fi stabilit costul cel mai scăzut, limitându-se la a oferi spre exemplificare costul stabilit pe baza ciclului de viaţă, fără detalii suplimentare. În vreme ce o astfel de prevedere poate să fie un semn de bun augur, dată fiind generalitatea cu care au fost tratate în actul normativ de bază, cu siguranţă, vor face obiectul unor clarificări suplimentare în legislaţia secundară/terţiară, pentru a se asigura aplicabilitatea lor corectă în practică.

Reporter: Care este viziunea dv. din punct de vedere a zonelor de risc ce generează nereguli în procesul achiziţiilor publice, specifice ţării noastre, comparativ cu celelalte ţări europene?

Ana Sebov: Există o serie de factori de risc care afectează sistemul românesc de achiziţii publice, cum ar fi spre exemplu lipsa personalului calificat în domeniu, existenţa unei structuri instituţionale complexe sau nedeclararea potenţialelor conflicte de interese.
Nereguli pot apărea prin faptul că nu există o verificare a evaluării ofertelor tehnice conform cerinţelor stabilite prin caietele de sarcini înainte de atribuirea contractului, respectiv, autorităţile contractante nu dispun de un sprijin de specialitate sau un cadru legal care sa aplice sancţiuni post-factum pentru atri-buirea necorespunzătoare a contractelor prin licitaţie publică. Persoanele care evaluează ofertele tehnice nu au întotdeauna competenţele necesare de verificare a specificaţiilor tehnice/ documentelor de calificare ale ofertei.

Pentru a viziualiza interviul în integralitatea sa, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.