Publicat în revista nr. 175 – Decembrie 2024
Ioana VIORICĂ, Senior Managing Associate PBC Attorneys at Law
Raisa CHISTRUGA, Associate PBC Attorneys at Law
Legislaţia achiziţiilor publice, chiar şi după opt ani de la intrarea în vigoare a noului pachet legislativ, continuă să dea naştere în practică la soluţii controversate cu privire la aplicarea şi interpretarea acestora.
Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor („Legea nr. 101/2016”/„Legea”) nu face excepţie de la această situaţie, iar cele mai des întâlnite probleme în legătură cu regulile de procedură pe care aceasta le reglementează se regăsesc la nivelul litigiilor care vizează anularea, executarea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor. Ulterior clarificării chestiunii privind secţia tribunalului competentă să soluţioneze acest tip de litigii, cauzată de o nefericită corelare a textelor de lege ulterior modificărilor legislative aduse acestora, în practica instanţelor de judecată se identifică poziţii divergente şi cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 501, alin. (1) din Legea nr. 101/2016 referitor la necesitatea comunicării acţiunii către celelalte părţi din dosar, odată cu depunerea acesteia pe rolul instanţelor de judecată.
O analiză prima facie a textelor de lege incidente nu ar da de înţeles că există vreun dubiu cu privire la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 101/2016, respectiv că acestea nu se aplică în cazul litigiilor care vizează anularea, executarea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor. Cu toate acestea, dorinţa unora dintre părţi, în special a pârâtului, de a se salva de povara unui litigiu şi, mai ales, de rezultatul acestuia, face ca în practică să se invoce excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, în cazul în care aceasta nu este comunicată direct şi către celelalte părţi din litigiu, în termenul prevăzut de lege pentru depunerea sa.
Înaintarea acestei teze a fost posibilă prin extrapolarea dispoziţiilor art. 54, alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora, cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 50 din Legea nr. 101/2016.
În acest context, unii dintre participanţii la litigiile anterior amintite au interpretat dispoziţiile art. 54, alin. (1) din Legea nr. 101/2016 ca făcând trimitere în mod implicit şi la dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 101/2016…
Pentru a vizualiza articolul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!