Publicat în revista nr. 177 – Iunie 2025
Ana POPA, Managing Associate Ţuca Zbârcea & Asociaţii
Procesul de reevaluare a ofertelor în cadrul procedurilor de achiziţie publică continuă să ridice o serie de dificultăţi interpretative şi să genereze incertitudini în practică. În centrul acestor controverse se află tensiunea dintre două repere fundamentale: (i) pe de o parte, nevoia de a corecta erorile de evaluare, pentru a asigura legalitatea şi eficienţa procedurii şi (ii) pe de altă parte, obligaţia de a menţine stabilitatea şi predictibilitatea deciziilor administrative, esenţiale din perspectiva aplicării principiului securităţii juridice şi al asumării răspunderii.
Jurisprudenţa naţională a încercat să traseze limite clare acestei dinamici, iar Hotărârea prealabilă nr. 66/2018 („HP nr. 66/2018”) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constituie, în acest sens, un reper esenţial. ÎCCJ a stabilit că reevaluarea unei oferte dispusă ca urmare a unei contestaţii nu poate depăşi cadrul trasat de decizia CNSC sau a instanţei, iar autoritatea contractantă nu poate reveni asupra unor elemente deja analizate şi necontestate anterior. Această soluţie se fundamentează pe principiul legalităţii – în sensul că actele administrative trebuie emise cu respectarea cadrului normativ incident – şi pe principiul securităţii juridice, care garantează caracterul definitiv al actelor autorităţilor contractante şi necontestate în termen.
În acelaşi timp, în dreptul european, aceste principii constituie piloni ai sistemului de achiziţii. Conform art. 18 din Directiva 2014/24/UE, procedurile de atribuire trebuie să respecte, pe tot parcursul lor, principiile transparenţei, tratamentului egal şi proporţionalităţii. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat constant, în jurisprudenţa sa (e.g.:, în cauza C-6/15 TNS Dimarso şi în cauza C-377/17 Archus şi Gama), că autorităţile contractante nu pot modifica regulile sau etapele procedurii într-un mod care afectează drepturile şi aşteptările legitime ale operatorilor. Reevaluarea nu poate deveni o procedură alternativă de atribuire, ci trebuie să rămână un mecanism strict şi limitat de corectare.
În acest sens, HP nr. 66/2018 este convergentă cu jurisprudenţa CJUE: dacă decizia de reevaluare nu menţionează clar etapa sau aspectul vizat, orice extindere a analizei riscă să anuleze caracterul transparent şi predictibil al procedurii. Prin urmare, autoritatea contractantă este obligată nu doar să respecte decizia de reevaluare, ci şi să se abţină de la reevaluarea acelor chestiuni care au fost anterior validate tacit, prin lipsa contestării…
Pentru a vizualiza editorialul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!
