Câteva gânduri despre implementarea Sistemului Naţional al Achiziţiilor Publice

Publicat în revista nr. 142 – Iulie 2019

Ramona PENTILESCU, Avocat colaborator coordonator Popovici Niţu Stoica & Asociaţii

….În anul 2019 s-au împlinit 13 ani de la implementarea primului sistem de achiziţii publice european în România. Au fost 13 ani de achiziţii publice derulate la intensitate maximă, în care instituţii publice, operatori economici, consultanţi, consilieri de soluţionare a contestaţiilor, judecători, miniştri şi (de prea multe ori) oameni politici au disecat problemele sistemului, le-au remediat, le-au agravat şi le-au remediat din nou, s-au susţinut, s-au combătut, şi completat reciproc în a şlefui sistemul astfel cum îl cunoaştem astăzi.
Cum este sistemul naţional al achiziţiilor publice de astăzi? Doar ”de la suprafaţă” şi dintr-o perspectivă subiectivă, suntem destul de departe pe drumul început acum 13 ani: avem o legislaţie primară care îşi propune să rămână cât mai aproape de litera directivelor europene, completată de o legislaţie secundară şi o bogată (în unele opinii, prea bogată) şi dinamică legislaţie terţiară care urmăreşte să reglementeze, în detaliu, soluţii ale problemelor ridicate de practică; avem o agenţie naţională a achiziţiilor publice activă şi implicată în monitorizarea şi ajustarea cursului sistemului achiziţiilor publice, care răspunde rapid, prin reglementări terţiare sau simple puncte de vedere, solicitărilor de consiliere sau de acţiune primite atât din partea autorităţilor contractante, cât şi din partea operatorilor economici; avem un organism administrativ jurisdicţional specializat şi eficient în efectuarea controlului de legalitate, precum şi un sistem judiciar care începe să se contureze o practică judiciară specializată de achiziţii publice….

Pentru a vizualiza editorialul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.