Cronica unui eveniment

Publicat în revista nr. 128 – Mai 2018

 

În perioada 10 – 11 mai 2018 s-au desfăşurat la Hotel Intercontinental Bucureşti, lucrările Conferinţei Anuale de Achiziţii Publice cu tema “prevenţie, nereguli şi soluţii în materia achiziţiilor publice”. Evenimentul ajuns la cea de-a XII-a ediţie, a avut ca moderator pe Mihail MARCOCI , formator de specialitate în pregătirea experţilor privind prevenirea şi combaterea corupţiei inclusiv în domeniul achiziţiilor publice, care în cuvântul sau de deschidere a lucrărilor a vorbit despre cauzele şi condiţiile care favorizează comiterea ilegalităţilor în domeniul achiziţiilor publice, fiind esenţială din acest punct de vedere o abordare etiologică a diferitelor forme de abateri în materia achiziţiilor publice pentru optmizarea aplicării unor tehnici de intervenţie adecvate în vederea prevenirii şi combaterii acestui gen de criminalitate.
În cuvântul său, Ionuţ-Valeriu ANDREI, Secretar de Stat din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informa-ţionale, a menţionat faptul că noua aplicaţie SICAP a fost gândită cu scopul de a contribui la creşterea eficienţei serviciilor publice folosind mijloace electronice moderne, prietenoase ca interfaţă, bazate pe paradigme de interoperabilitate şi pentru a aduce beneficii cetăţeanului, persoanelor juridice, dar şi administraţiilor publice, prin reducerea costurilor administrative şi a timpilor de răspuns la solicitările petenţilor. …

Pentru a viziualiza interviul integral, vă rugăm să vă ABONAȚI!

About the Author

Leave A Response

You must be logged in to post a comment.